Curriculum vitae

O prioritate specială pentru Prof. Univ. Dr. Winfried Rebhandl este tratarea pacienților care suferă de piept înfundat și piept carinat. Încă din anul 2001, el s-a specializat pe introducerea și aplicarea „intervenției Nuss”, procedeu minim invaziv de corectare a acestor afecțiuni.

Astfel, acest tip de operație a fost realizat cu succes pentru prima dată la spitalul AKH din Viena în anul 2000, iar din 2017 s-a introdus și corectura minim invazivă în cazul pacienților cu piept înfundat.

În anul 2018, Dr. Rebhandl a fost invitat la Istanbul de un chirurg de piept înfundat renumit la nivel mondial (Prof. Dr. Yüksel Mustafa) la un „Atelier intensiv de chirurgie”. Această procedură  „nouă și îmbunătățită”  de corectură (minim invazivă) a pieptului înfundat (dar și a pieptului carinat)învățată acolo  a fost  introdusă și aplicată cu succes , pentru prima dată în Austria, la spitalul AKH din Viena.

Pe lângă aceasta, el deține o experiență cuprinzătoare în metodele de operație tradiționale, ”deschise” (procedura Ravitch). Este membru al CWIG (Chest Wall International Group), membru de mai mulți ani în consiliul de conducere al Societății Austriece de Chirurgie Pediatrică și a Adolescentului și colaborează  cu  numeroși experți în domeniul diformităților toracelui.

Dr. Winfried Rebhandl  a absolvit stagiul de pregătire ca  medic specialist  cu prof. Dr. E. Horcher de la Clinica Universitară de Chirurgie Pediatrică (AKH) din Viena.

A primit titlul de medic specialist în 2001 și, având în vedere ampla sa activitate științifică din domeniul chirurgiei pediatrice, i s-a acordat în anul 2002 dreptul de a preda specialitatea (Univ. Doz.) Apoi, a fost timp de 14 ani  adjunctul șefului de secție, iar mai apoi, timp de 2 ani șef (interimar) de secție al Clinicii Universitare de Chirurgie Pediatrică din cadrul spitalului AKH din Viena.

În anul 2014, el a fost numit profesor universitar în domeniul chirurgiei pediatrice de către președintele Austriei.

Prin activitatea sa profesională de 25 de ani în cadrul renumitei Clinici Universitare (AKH Viena), Dr. Rebhandl dispune de o pregătire și experiență clinică amplă în subdomeniile chirurgiei pediatrice.

Competența sa profesională și devotamentul în tratarea copiilor îl fac partenerul optim, în cazul în care copiii necesită tratament și/sau intervenții chirugicale.

DECRET nr.1.332 din 26 august 2009 privind conferirea Ordinului Meritul Sanitar