Pieptul carinat (Pectus carinatum) este a doua cea mai frecventă malformație congenitală a pieptului la vârsta copilăriei. Și în acest caz există diverse forme și grade de severitate a manifestării. De cele mai multe ori,  odată cu creșterea copilului intervine o accentuare a diformității. În funcție de tip, vârstă și severitate, pot interveni diverse afecțiuni la nivelul corpului, care, de cele mai multe ori însă, sunt progresive. Deseori,la vârsta adolescenței se ajunge la un enorm stres emoțional și psihologic.

Obiectivul nostru este să oferim competență profesională, explicații „pe înțelesul copiilor” și terapie la cel mai înalt standard internațional .  Acordăm o deosebită importanță asistenței personale și continue, atât în cazul terapiei conservatoare, cât și în cazul celei chirugicale.

Diagnosticare

În cadrul unei evaluări inițiale, acord cât de mult timp posibil unei discuții care să atingă toate aspectele importante. Pe baza evoluției bolii și a unei investigații clinice serioase, pot să ofer apoi informații ample și clarificări cu privire la afecțiune. De regulă, se fac următoarele investigații:

  • Măsurarea presiunii (forța de apăsare)
  • Investigații radiologice pediatrice (raze X, IRM, reconstruire 3D)
  • Investigație de cardiologie pediatrică (EKG, ecografie cardiacă),
  • Funcția pulmonară a copilului (consult la un pneumolog pediatru)
  • Documentare foto
  • Consultarea altor medici specialiști pediatri
Patient mit Kielbrust

Terapie

patient mit kielbrust pelotte

Tratamentul diverselor forme de piept carinat se poate deseori realiza în mod conservator. Acest aspect este valabil mai ales în cazul pacienților mai tineri. Un factor important este flexibilitatea coșului pieptului (măsurarea presiunii). În acest sens, am dezvoltat împreună cu tehnicieni ortopezi specializați bandaje de compresiune dintre cele mai moderne și mai eficiente (corsete).

Pentru a acționa în mod optim, corsetul este confecționat pe măsura fiecarui pacient în parte.

Se verifică, în cadrul unor controale periodice, dacă purtarea corsetului este confortabilă, se evaluează și se documentează succesul tratamentului și, după caz, se ajustează corsetul.

Experiența de zeci de ani, competența și empatia, în combinație cu toate posibilitățile ce pot fi oferite de un centru de pediatrie specializat, garantează respectarea celor mai înalte standarde internaționale de tratament.

Intervenție chirugicală

În cazul anumitor forme de piept carinat, montarea unui corset nu este însă satisfăcătoare. În aceste cazuri pot fi aplicate – în funcție de forma de manifestare a pieptului carinat, diverse proceduri chirurgicale. Desigur, dispunem și de o experiență solidă în procedura chirurgicală deschisă (metoda Ravitch). Această operație este însă necesară doar la un număr restrâns de pacienți.

Portrait Winfried Rebhandl
Portrait Winfried Rebhandl

Cicatrici mici, rezultat cosmetic excepțional, internare scurtă în spital.

La ora actuală însă, prefer, de câte ori este posibil, „operația de corectare minim invazivă ”.